Newsflash

Rezultate căutare « efecte secundare »


Puncte secundare de lucru în Medicina de familie

de Luminiţa VÂLCEA - ian. 14, 2011

   Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România a adoptat, la sfârşitul anului trecut, o decizie privind emiterea avizelor pentru înfiinţarea punctelor secundare de lucru în specialitatea Medicină de familie. În primul articol al acestei decizii se stipulează că avizul pentru înfiinţarea punctelor secundare de lucru în specialitatea Medicină de familie în alte localităţi decât cea unde funcţionează sediul principal al acestuia se emite de către colegiile teritoriale dacă solicitantul face dovada că poate asigura, personal sau prin angajaţii proprii, un program de minimum 35 de ore pe săptămână la punctul de lucru şi este îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii. (...)
 

Metale nobile cu efecte curative

de Dr. Mihail MIHAILIDE - mar. 26, 2010

     Monografia METALE PREŢIOASE – O ABORDARE FARMACOLOGICĂ, apărută la Editura „Gr. T. Popa“ a UMF Iaşi (2009), are ca autor pe foarte cunoscutul profesor universitar doctor Ostin C. Mungiu, intelectual de vază, personalitate nonconformistă şi figură carismatică a renumitei şi frumoasei Capitale moldave, unde s-au născut, au creat, dar şi de unde au plecat spre alte importante centre ale ţării literaţi, artişti, oameni de ştiinţă, între care mari medici, aducând – în anumite perioade ale istoriei noastre – faimă României. (...)

EFECTE ADVERSE ALE TERAPIEI ANTIVIRALE ÎN HVC ŞI MANAGEMENTUL LOR

de Prof. dr. Fl. VOINEA - oct. 30, 2009

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe